Farmaceutica REMEDIA (BVB:RMAH) anunță miercuri, 12 februarie 2014, rezultatele financiare preliminare pe anul 2013, se menționeaza în ediția din 10.02.2014 a Ziarului Financiar.

Calendarul complet al raportărilor REMEDIA este disponibil aici.

Peste 80 dintre cei 85 de emitenţi de pe bursă îşi anunţă în următoarele două săptămâni rezultatele financiare preliminare pe anul trecut, ţinându-i pe investitori în faţa monitoarelor. Companiile care vor surprinde piaţa cu profituri peste aşteptări ar putea avea creşteri semnificative, iar cele care vor dezamăgi vor fi cu siguranţă penalizate de investitori.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB), operatorul pieţei de acţiuni din România, este printre primele companii care îşi publică săptămâna aceasta rezultatele pe 2012, raportul fiind aşteptat mâine (11 februarie). Acţionarii BVB, printre care se numără SIF-urile, fonduri de investiţii şi firme de brokeraj, aşteaptă să vadă care a fost impactul listărilor şi bancă de pe piaţa locală. Pierderile din 2012 şi revenirea neconvingătoare din primele nouă luni ale lui 2013 au făcut ca presiunea pe acţiunile BRD să se menţină ridicată.

În ultimul an, acţiunile BRD au pierdut circa 4%. Dacă investitorii vor vedea în rezultatele băncii semnale de revenire, atunci preţul acţiunilor ar putea începe să-şi revină.

Joi vine rândul Băncii Transilvania (TLV) să-şi publice rezultatele, iar în cazul acesteia investitorii aşteaptă confirmarea aşteptărilor pozitive, având în vedere că în ultimul an acţiunile băncii au crescut cu 33%. în primele nouă luni din 2013, profitul net al băncii a scăzut cu circa 9%, la 240 mii. lei, însă profitul înainte de impozitare a fost cu 4% mai mare decât în primele nouă luni din 2012.

Tranzacţiile cu acţiuni de pe bursă au atins anul trecut cel mai ridicat nivel din 2007 încoace, de 11,5 mld. lei (2,61 mld. euro), cu 50% peste nivelul din 2012, ceea ce ar trebui să însemne şi venituri mai mari pentru BVB. Ultimul trimestru al anului trecut a fost primul pentru BVB cu polonezul Ludwik ‘ Sobolewski la conducere.

Aşteptările investitorilor sunt ridicate având în vedere creşterea de 37% din ultimul an a acţiunilor BVB.

Miercuri, capul de afiş îl vor ţine rezultatele BRD. Investitorii aşteaptă să vadă cu ce profit a închis anul a doua Tot joi, Fondul Proprietatea (FP) vine cu un raport mai detaliat, după ce profitul preliminar a fost anunţat încă de la jumătatea lunii ianuarie. Investitorii aşteaptă să vadă ce dividend sau ce alte soluţii de distribuire a profitului va propune administratorul fondului, Franklin Templeton.

FP a obţinut anul trecut un profit net de 682 de milioane de lei, cu 20% mai mare decât în 2012, ca urmare a vânzării participaţiei de 15% din Transgaz şi a dividendelor mai mari încasate de la companiile din portofoliu.
Mai multe detalii pe • www.zfcorporate.ro

No Comment

Comments are closed.