Randament brut de 15%

Farmaceutica Remedia (RMAH) va aloca suma de 14,28 milioane lei ca dividende, în urma votului acţionarilor de astăzi, se arată într-un comunicat al distribuitorului de medicamente publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Distribuţia pe acţiune este de 0,15 lei, ceea ce la preţul de astăzi al titlului RMAH, de 0,96 lei, oferă un randament brut de 15,6%.

În vara anului trecut, Farmaceutica Remedia a vândut 52 de farmacii către HelpNet, operaţiune cu impact major asupra rezultatului obţinut în 2020. Astfel, pentru anul trecut, compania a raportat un profit net de 28,24 milioane de lei, de circa unsprezece ori mai mare decât cel din 2019.

În afară de dividende, 13,09 milioane de lei vor merge la alte rezerve, în timp ce 0,5 milioane de lei este profit nerepartizat, conform votului de astăzi al acţionarilor. Data de înregistrare, cea care defineşte investitorii care vor beneficia de dividende, este 18 mai (implicit 17 mai este data ex-dividend), în timp ce data plăţii este 2 iunie 2021.

Tot astăzi, a fost ales Consiliul de Administraţie al companiei pentru o perioadă de doi ani, respectiv de la 1 mai 2021 şi până la 30 aprilie 2023, care va fi compus din preşedintele Valentin-Norbert Ţăruş, SC Nipa Steuerberatung SRL şi Elena Codrean.

Conform informaţiilor prezentate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, la finele anului trecut, Valentin-Norbert Ţăruş, fondatorul şi directorul general al Farmaceutica Remedia, avea 81,5% din distribuitorul de medicamente.

SURSA: https://www.bursa.ro/farmaceutica-remedia-va-aloca-dividende-de-14-3-milioane-lei-69909243

No Comment

Comments are closed.