CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 9-16 IUNIE Farmaceutica REMEDIA, cea mai rentabilă investiţie de la BVB
Cu o creştere de 20,67% în perioada 9-16 iunie 2017, acţiunile grupului Farmaceutica REMEDIA (RMAH) au reprezentat titlurile cu cea mai mare rentabilitate de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), raportată la moneda europeană, în săptămâna precedentă.
Conform datelor prezentate pe site-ul bursei de valori, cea mai mare apreciere a titlurilor RMAH în perioada analizată a avut loc joi, 15 iunie, când preţul acţiunilor a crescut cu 14,9%, pe fondul unui rulaj de 49.556 de acţiuni.
Vineri, 16 iunie, titlurile RMAH şi-au continuat creşterea, urcând cu 2,39%. Numărul acţiunilor schimbate a fost de 81.430, de aproape cinci ori mai mare faţă media ultimelor 20 de zile, de aproximativ 16.700 de unităţi.
Pe data de 8 iunie, Monica Pavel a cumpărat un pachet de 16,5% din grup de la AHG Vermogensverwaltungs GMBH, pentru 3,9 milioane de lei.
în 2017, compania va distribui dividende de 700.927 de lei, suma fiind compusă din dividendele din profitul anului 2016 de 227.613 lei, la care se adaugă dividendele din profitul nerepartizat al anului 2015, în sumă de 473.317 lei. Dividendul brut pe acţiune este de 0,0066 lei, data ex-dividend (prima zi în care cei care vor cumpăra acţiuni nu vor mai beneficia de dividend) fiind de 9 septembrie.
Farmaceutica REMEDIA este deţinută, în proporţie de 66,5%, de Valentin-Norbert Ţăruş.
Trebuie menţionat că volatilitatea mare a preţului acţiunilor RMAH apare şi pe fondul lichidităţii reduse a emitentului….

(Bursa, 20.06.2017)

No Comment

Comments are closed.