‘După cum se remarcă, cele mai bune rezultate au fost obţinute în cazul companiilor cu activităţi în sectorul de sănătate, industrie şi bunuri de folosinţă îndelungată. La categoria sănătate, unde se găsesc Antibiotice Iaşi, Biofarm, Zentiva, Ropharma şi Farmaceutica REMEDIA doar Ropharma a avut venituri uşor mai mici, în timp ce Antibiotice Iaşi şi Farmaceutica REMEDIA au avut venituri uşor în creştere, dar rezulate mai mici”, spune Daniela Ropotă, analist la firma de brokeraj Intercapital Invest, citat de Ziarul Financiar in editia din 19 noiembrie 2013.

Companiile din sectorul farmaceutic şi cel energetic listate la bursă s-au evidenţiat în primele nouă luni prin profiturile în creştere pe care le-au raportat în această perioadă, arată o analiză a firmei de brokeraj Intercapital Invest.

Astfel, 60% din companiile care fac parte din sectorul farmaceutic şi 65% din emitenţii din sectorul energetic au consemnat o îmbunătăţire a rezultatelor în primele nouă luni ale anului, în sensul avansului profitului, diminuarea pierderilor sau revenirea pe profit.

De cealaltă parte, numai 40% din emitenţii din sectorul bunurilor de folosinţă îndelungată şi cel al bunurilor de capital şi-au îmbunătăţit profitul din primele nouă luni comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

La capitolul creşteri ale afacerilor, companiile farmaceutice s-au remarcat şi de această dată, 80% din emitenţi reuşind să înregistreze un avans al veniturilor totale în primele nouă luni, faţă de 57% în sectorul bunurilor de folosinţă îndelungată, la polul opus situându-se companiile energetice, unde numai 18% din companii au avut venituri în creştere în primele trei trimestre.

Majorările de preţuri şi tarife de transport din sectorul energetic au compensat însă scă derile de afaceri pe fondul consumurilor mai mici de produse petroliere, electricitate şi gaze, astfel că cele mai multe au marcat creşteri ale profiturilor.

Ropharma Braşov (RPH) a înregistrat cel mai mare avans al profitului între companiile din sectorul farmaceutic de la bursă, după primele nouă luni câştigul net al companiei urcând cu 24%, la 4,4 mii. lei în ciuda stagnării veniturilor la 311,4 mii. lei. Profitul Biofarm a urcat de asemenea cu 6,7%, în timp ce Zentiva şi-a majorat câştigul net cu 14,4% în aceeaşi perioadă, până la 43,6 mii. lei.

In sectorul energetic cele mai mari creşteri le-a înregistrat în primele nouă luni ale anului Rompetrol Well Services (PTR), care şi-a majorat veniturile cu 34,4%, la 99 mii. lei, iar profitul companiei a urcat cu 54%, la 23,9 mii. lei.
Profitul Transelectrica (TEL) a urcat de asemenea de 11 ori, la 131,6 mii. lei, pe fondul majorărilor de tarif deşi veniturile companiei s-au diminuat cu 18,6% în primele nouă luni ale anului. OMV Petrom (SNP) şi Conpet Ploieşti (COTE) au consemnat de asemenea avansuri susţinute la nivelul profitului în primele trei trimestre, de 27% şi respectiv 28%, însă veniturile celor două companii au scăzut uşor.

‘Pe ansamblu, performanţele companiilor listate pe piaţa reglementată a BVB se menţin slabe la nouă luni faţă de perioada similară a anului trecut, în ciuda faptului că evoluţia PIB în aceeaşi perioadă a fost pozitivă. Explicaţia constă într-o reprezentare mică a economiei autohtone la bursă datorită unui număr mic de companii importante listate şi chiar lipsei unor sectoare economice”, spune Daniela Ropotă.

Evoluţia la nivelul afacerilor a fost una slabă în sectorul de folosinţă îndelungată şi cea a bunurilor de capital, unde foarte puţine companii au reuşit să-şi majoreze profitul. în aceste sectoare s-au remarcat la nivelul profitabilităţii numai Teraplast Bistriţa (TRP), care a revenit pe profit la nouă luni cu un câştig net de 4,7 mii. Iei după pierderi de 1,4 mii. lei, şi respectiv Vrancart Adjud (VNC), care şi-a majorat profitul cu 57% în primele trei trimestre, la 5,1 mii. l

No Comment

Comments are closed.