Toate cele patru companii din domeniul farmaceutic listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au avut evoluţii pozitive în acest an. Farmaceutica REMEDIA (RMAH) a inregistrat o crestere de 12%, scrie Bursa in editia din 4.12.2013.

Toate cele patru companii din domeniul farmaceutic, listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au avut evoluţii pozitive în acest an. Astfel, “Antibiotice Iaşi” (ATB) a crescut, de la începutul anului cu 50%, urmată de “Biofarm” Bucureşti (BIO) -cu 39%, Zentiva (SCD) – cu 30%, cea mai mică creştere înregistrând-o Farmaceutica Remedia (RMAH) – de 12%. Brokerii pun aceste evoluţii pozitive fie pe seama rezultatelor financiare obţinute de companii, cât, mai cu seamă în cazul BIO şi ATB, pe seama schimburilor cu titluri ale societăţilor, realizate de către acţionarii importanţi ai acestora.

Marcel Murgoci, “Estinvest”: “Dacă piaţa per ansamblu va creşte, vor creşte şi acţiunile farma” Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni “Estinvest”, apreciază că sectorul farmaceutic este unul important, care, mai peste tot în lume, are un cuvânt de spus în indicii bursieri.

In privinţa BIO, domnul Murgoci consideră că evoluţia bursieră a fost marcată de tranzacţia efectuată, în această toamnă, dintre SIF-uri (SIF5 Oltenia şi-a vândut pachetul de acţiuni BIO către SIF4 Muntenia). Tranzacţia dintre SIF-uri, care s-a făcut la 0,305 lei/unitate, a fost efectuată la un preţ maximal, potrivit domnului Murgoci, care consideră că, prin acest “deal”, s-a dorit să se strângă cât mai multe voturi pentru Adunarea Generală a Acţionarilor, care a avut loc la câteva zile după schimb.

La “Biofarm”, directorul de operaţiuni “Estinvest” remarcă şi rezultate la nouă luni, în creştere faţă de perioada similară a anului trecut, dar consideră că principalul motiv de creştere Śal titlurilor BIO au fost tranzacţiile SIF-urilor pe acest emitent.

In privinţa acţiunilor ATB, domnul Murgoci observă că rezultatul pe unitate a scăzut, în septembrie 2013 faţă de perioada similară a anului trecut. Directorul de operaţiuni “Estinvest” pune acest lucru atât pe rezultatele “destul de slabe” ale companiei, cât şi pe creşterea preţului acţiunilor ATB.

Referitor la titlurile SCD, domnul Murgoci apreciază că profitul la nouă luni, faţă de perioada similară a anului trecut a fost în creştere. Potrivit domniei sale, acest lucru se vede şi în preţul acţiunii SCD. Domnul Murgoci ne-a mai spus: “Acest rezultat va conduce la dividende. Zentiva ne-a obişnuit oricum să acorde dividende”.

Domnia sa este de părere că, dacă piaţa per ansamblu va creşte, şi acţiunile din sectorul farmaceutic vor continua să aibă o evoluţie pozitivă.

Sîrghe, “Tradeville”: Farmaceuticele au beneficiat de sentimentul favorabil existent pe piaţă Magda Sîrghe, analist financiar ‘Tradeville”, consideră că preţurile acţiunilor tuturor celor patru companii farmaceutice listate la BVB s-au apreciat în ultimul an, beneficiind de sentimentul favorabil existent pe piaţă.

Luând în considerare ultimele rezultate financiare, cele de pe primele nouă luni ale anului, toţi emitenţii menţionaţi au raportat majorări ale cifrei de afaceri, însă acestea nu s-au reflectat întotdeauna şi în creşteri de profitabilitate, mai opinează doamna Sîrghe. Astfel, “Farmaceutica Remedia” a înregistrat o diminuare cu 68% a profitului net, acesta fiind cel mai probabil motivul unei aprecieri reduse a cotaţiei sale de la începutul acestui an, potrivit analistului citat.

Şi “Antibiotice” a raportat o diminuare a profitului net, comparativ cu perioada similară a anului 2012, însă, în acest caz, cotaţia nu a ţinut seama de acest aspect, fiind probabil impulsionată de cumpărările raportate, în ultima vreme, de SIF Oltenia şi de credibilitatea conferită managementului că va continua punerea în aplicare a strategiei de dezvoltare şi că va reorienta structural activitatea, urmărind obţinerea de rezultate cât mai uniforme de-a lungul celor patru trimestre, este de părere doamna Sîrghe.

Magda Sîrghe consideră că sectorul farmaceutic din ţara noastră tinde să se alinieze nivelului de dezvoltare a sectorului similar european, iar în ultima vreme, companiile de cercetare de piaţă specializate în industria farmaceutică au publicat date statistice relativ optimiste. Cu toate acestea, ne-a mai spus analistul, sectorul continuă să se confrunte cu probleme precum taxa “clawback” plătită de producători şi durate de peste 300 de zile la încasarea creanţelor pe care producătorii sunt obligaţi să le suporte.

Doamna Sîrghe ne-a mai declarat: “Comparativ cu alţi emitenţi europeni din domeniu, titlurile ATB se tranzacţionează la valori cu mult sub nivelul preţurilor teoretice generate de sistemul nostru automatizat ŤBVB vs Europať ale multiplilor P/B (n.r.preţ/valoare contabilă) şi P/S (n.r.preţ/vânzări). Din perspectiva multiplului P/E (n.r. indicator care reflectă numărul de ani necesari pentru recuperarea investiţiei din dividende), titlul apare ca fiind supraevaluat. în cazul titlurilor BIO şi SCD, situaţia este similară”.

Mihai Mureşian, director de tranzacţionare la “Intercapital Invest” ne-a declarat că acţiunile companiilor farmaceutice au avut evoluţii bune în acest an, pe seama investitorilor strategici. “Efectul tranzacţiilor făcute de aceştia au fost benefice în privinţa preţului”, ne-a declarat domnul Mureşian.

Capitalizarea bursieră a sectorului farmaceutic de la BVB 1,151 miliarde lei (aproximativ260 milioane de euro).
Din ianuarie şi până la finele lunii septembrie, profitul Antibiotice a fost de 16,71 milioane lei, faţă de 26,7 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Vânzările Biofarm au crescut cu aproape 11% în primele nouă luni comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 85,5 milioane lei (19,4 milioane euro), iar profitul a urcat cu 7%, la 18,5 milioane lei (4,2 milioane euro).
Zentiva România (fostul Sicomed) a înregistrat în primele nouă luni o creştere cu 14,3% a profitului net, la 37,2 milioane lei (8,4 milioane euro), comparativ cu aceeaşi pe- • rioadă a anului trecut, şi afaceri de 242,5 milioane lei (55 milioane euro), cu 19,6% mai mari.

“Farmaceutica Remedia” a obţinut un profit de 1,33 milioane lei, în primele trei trimestre ale anului, de 3,2 ori mai mic decât în perioada similară din 2012. (Octavian Radu)

No Comment

Comments are closed.